În perioada 23-25 septembrie, la Romexpo a avut loc o nouă ediție a Târgului Ghidul Miresei. Peste 100 de expozanți s-au reunit în Pavilionul C4 – C5 având numeroase reduceri, dar și produse și servicii pentru viitorii miri care au venit din toată țara pentru a face alegerile din multitudinea de oferte.

Evenimentul de deschidere a fost unul fastuos. Vedetele au strălucit pe podium! Monica Rosu, Adela Diaconu, Geanina Ilies, Monica Colceriu, Diana Bart, Gentiana Coman, Oana Ionita, Eniko Georgescu, Livia Graur, Annes, Mellina au îmbrăcat rochia albă de mireasă intr-un fashion show din colecția Aryanna Karen. Și prezentatoarea show-ului, vedeta Antena Stars Mădălina Bălan a ales o rochie de prințesă. Adela Diaconu a acceptat provocarea de a defila în rochia albă de mireasă si de a urca pentru prima data pe scena in postura de manechin. ”Am acceptat pentru ca mi-a placut mult rochia semnata Aryanna Karen – clasica, dar extrem de pretioasa si fina ce imi caracterizeaza stilul vestimentar elegant. M-am simtit foarte bine in ea si cred ca orice mireasa ar radia si straluci in cea mai importanta zi din viata ei intr-o asemenea rochie.”

Colecția Aryanna Karen accentuează feminitatea și senzualitatea prin detalii prețioase de dantelă realizată manual, iar corsetul și crinolina sunt aduse în prim plan și reinterpretate în maniera contemporană. Broderia manuală pare a fi desenată direct pe piele, punând în lumină latura creativă dar și pe cea romantică a miresei ce alege să poarte o astfel de rochie.

Show-ul a continuat cu un moment mult așteptat: Lavinia Pîrva, vedeta noul număr al revistei Ghidul Miresei și-a prezentat în premieră noul show muzical. Artista a urcat pe scenă alături de trupa sa de instrumentiști și a interpretat melodii de petrecere, apreciate de viitorii miri.Și Jesica de la MasterChef a oferit un moment delicios: a făcut un tort live, Jubile a completat cu delicioase preparate culinare, iar Morpho cu un candybar special.

Următoarea ediție a Târgului Ghidul Miresei va avea loc în perioada 3 – 5 martie 2017.

leave a comment

Create Account



Log In Your Account