Organizaţia de femei PSD Braşov are un nou preşedinte interimar

Noul președinte interimar al Organizației Municipale Brașov a Femeilor Social Democrate este Adela Diaconu. Are 35 de ani, este specialist în Integrare Economică Europeană și Management Financiar Bancar, a făcut sport de performanță – tenis de câmp și și-a dezvoltat propriul brand în producția de emisiuni TV.

”Am intrat în politică pentru a genera schimbările pe care le cred necesare în comunitate și pentru că am încredere că femeile pot găsi adesea soluțiile cele mai eficiente și constructive pentru problemele existente la nivelul societății românești, foarte multe dintre acestea deținînd capacitatea profesională și morală de a le pune în practică. Mă regăsesc în noua echipă care conduce acum PSD Brașov – o echipa tânără, cu un suflu proaspăt și cu proiecte pertinente; viziunea acesteia asupra dezvoltării comunității brașovene se identifică cu obiectivele mele de cetățean care dorește să fie activ în comunitatea din care face parte și care vrea prin acțiunile sale să aducă un plus de valoarea acesteia. Numirea interimară mă onorează, dar și mă obligă. Conform unei zicale românești contemporane: toți se pricep la modă, politică și fotbal. Dar la politică avem răspunderea să ne pricepem cu toții. Personal, cred cu adevărat că fiecare om este cu adevărat cetățean atunci când are și o opinie politică și poate să și-o exprime. În plus, politica nu e pentru “specialiști” sau ”elite” ci ne interesează (și afectează) pe toți. Rezultatele “specialiștilor” dar și cele ale gândirii tot mai răspândite “pe mine nu mă interesează politica” se vad la tot pasul în Romania. Cred ca pentru a vorbi cu folos cetățeanului și pentru a-l reprezenta cât mai bine atunci cand te alege singura cerință pentru un politician este să fi trecut deja testul … credibilității. Eu cred că am trecut acest test prin anii de muncă și de rezultate profesionale” declară Adela Diaconu.

Foto: Camelia Vlad/Mytex.ro

Related Posts

leave a comment

Create Account



Log In Your Account